„Dan Moisescu – un reper în folcloristica românească”. O nouă apariţie editorială la Constanţa (SURSA: Cuget Liber)

Cultura constănţeană s-a îmbogăţit, începând de ieri, cu o nouă apariţie editorială. Este vorba despre cartea monografică „Dan Moisescu – un reper în folcloristica românească”, care a fost prezentată zilele acestea şi la Festivalul Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”, desfăşurat la Topalu.
Conferențiar univ. dr.  Aurelia Lăpușan –  poetă, prozatoare, publicistă, un om înzestrat cu har, o complexă personalitate culturală a Constanţei, având o listă semnificativă a cărților semnate, cu premii obținute și cu multele activități de voluntariat pe care le-a inițiat sau la care a participat, împreună cu dr. Cristian Obrejan, dirijor al Ansamblului Folcloric Profesionist „Izvoare Dobrogene”, muzicolog cu o experiență profesională remarcabilă și o serie de lucrări publicate precum și realizări remarcabile în domeniul muzicii populare românești, orchestrator al unor creații din domeniul folcloric, sunt autorii volumului despre viaţa şi opera lui Dan Moisescu. 
ARTICOLUL CONTINUĂ AICI:http://m.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-dan-moisescu-un-reper-in-folcloristica-romaneasca-si-8221-o-noua-aparitie-editoriala-la-constanta-385429?fbclid=IwAR2vrFJD_tDJL0h0YaDcxIZuuLs3sKqyzVq5w6fiX6r0szRRGp2DmQG9CYE