FESTIVALUL CONCURS DE INTERPRETARE A CÂNTECULUI POPULAR ROMÂNESC „DAN MOISESCU”

Cea de a XXV – a ediție a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”, organizat de Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, va fi organizată în intervalul 6 – 7 octombrie.

Astfel, miercuri, 6 octombrie, începând cu ora 18:00, pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, tineri interpreți din țară își vor demonstra calitățile interpretative în fața unui juriu de specialiști. Concursul va fi deschis de elevii clasei de canto popular ai Centrului Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada”, sub îndrumarea doamnei profesor Elena Plătică.

Joi, 7 octombrie va avea loc Gala Laureaților și festivitatea de premiere.

Fiecare dintre cele două seri de Festivalul, se vor încheia cu recitalurile artiștilor: Mioara Velicu, Veta Biriș, Zorina Bălan, Angelica Flutur, Nicolae Datcu, Constantin Lătărețu și Andrei Girel.

Acompaniamentul muzical este asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Izvoare Dobrogene” condusă de dirijor Cristian Obrejan, iar grupul de dansatori al Ansamblului, condus de coregraf Ștefan Coman va prezenta publicului suite de dansuri reprezentative pentru diferite zone etnofolclorice ale țării.

Partenerul media al ediției din acest an este TVR Craiova.

Ne dorim ca organizarea Festivalului Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu” să fie un motiv de reală bucurie pentru publicul constănțean, de aceea este importantă respectarea tuturor normelor legale în vigoare de prevenție împotriva răspândirii virusului SARS – CoV2:

  • Accesul în sala de spectacol este permis pe baza prezentării dovezii vaccinării, care se realizează doar prin intermediul Certificatului Digital al UE privind COVID;
  • Intrarea este liberă în măsura locurilor disponibile;
  • Purtarea măștii de protecție cu acoperirea nasului și a gurii este obligatorie pe toată durata spectacolului.