Evenimente

Joi, 28 iulie 2022, începând cu orele 18:00 – BuradArt

Joi, 28 iulie 2022, începând cu orele 18:00, Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” are onoarea să vă invite la evenimentul cultural artistic BuradArt”, ce are ca scop marcarea zilei imnului naţional al României, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, sărbătorită în fiecare an pe 29 iulie, dată la care, „Desteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în parcul Zăvoi din Râmnicul Vâlcea. Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

BuradArt aduce în atenţia publicului fascinante capodopere muzicale cunoscute și îndrăgite din repertoriul național și internațional, propunându-si să promoveze arta de spectacol cultural-educaţională şi să dezvaluie atât publicului cât  şi cursanţilor instituţiei diversitatea stilurilor muzicale prin simbioza voce-pian.

Programul artistic va fi susţinut de artişti constănţeni, ce îşi desfăşoară activitatea pe scenele de operă naţionale cât şi internaţionale, respectiv: soprana Georgiana Costea, tenorul Mihai Urzicana, basul Mihai Teodoru. Acompaniamentul muzical va fi susţinut de pianista Natalia Gribinic. Aceasta va susţine suportul muzical pe pianul de concerte „Boston” ce face parte din mult apreciata marcă Steinway & Sons, care se află în dotarea Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”. Amfitrionul evenimentului va fi actriţa Ana-Maria Ştefan.

Va recomandam