PROIECȚII FILME DOCUMENTARE LA Complexul Muzeal de Științe ale Naturii!

Începând cu data de 17 iulie 2019, constănțenii dar și turiștii pot urmării în aer liber  proiecții de filme documentare la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” organizează proiectul cultural cinematografic „PROIECȚII FILME DOCUMENTARE”. Acesta se va desfășura în parteneriat cu Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, instituție cu o tradiție  de peste o jumătate de secol, cu o excelentă bază materială şi o structură pluridisciplinară, care constituie un reper important în peisajul cultural şi ştiinţific al municipiului, cu valoare emblematică pentru litoralul românesc.

 Documentarele vor atinge subiecte despre știință, natură, antropologie, evoluția universului (și altele), toate la un loc, sau tratate individual. Deși subiectele pot părea complicate, vom alege o abordare pe înțelesul tuturor, filmele documentare fiind menite să ne înveţe ceva nou sau să ne prezinte anumite informaţii din perspective inedite, captivante şi intrigante. Documentarele vor oferi  o perspectivă asupra diferitelor moduri de a trăi viabil într-o lume care se confruntă de exemplu, cu provocările încălzirii globale. Ne propunem o călătorie fascinantă prin istorie, știință și filosofie despre amprenta lăsată de omenire asupra pământului şi despre soluţiile menite să stabilească un echilibru între activitatea oamenilor şi planetă când vine vorba de resursele naturale.

Având în vedere că  parcul complexului, este o excelentă zonă de agrement, cu alei şi bănci, amplasate printre arbori şi aranjamente vegetale, toate constituind o mini grădină dendrologică, cu specii autohtone şi alohtone și că dispunem de un ecran gonflabil, proiecțiile desfășurate în aer liber, în acest spațiu, vor fi o experiență cinematografică pentru simțuri, minte și suflet întrucât publicul va vibra cu energia naturii în sine, documentarele combinând  diferite efecte speciale inovatoare cu imagini de arhivă terifiante de pe întreg mapamondul, abordând atât trecutul nostru planetar, cât și o căutare a locului umanității în viitor.

Totodată, filmele documentare au rolul de a trimite la introspecție și sunt o metodă alternativă de educație reprezentând totodată un mijloc de conștientizare asupra importanței protecției mediului.

Primul film documentar se intitulează „Află totul despre urși” și va avea loc în datele de:  17 iulie, 28 august orele 21: 30.

Descriere: Hibernarea este necesară în viața urșilor. Este zăpadă și pe tărâmul ursului brun, iar somnul este activitatea favorită a acestui urs. Când ursul brun decide că trebuie să hiberneze ori își sapă o vizuină drăguță în zăpadă, ori se adăpostește într-o peșteră sau într-un buștean gol dacă e vreunul la îndemână. Dacă cineva va dormi luni întregi, confortul este pe primul loc! Acest film este dublat în limba română!

Cel de-al doilea dcumentar se numește Pământul. 100 cele mai mari descoperiri și va avea loc în datele: 31 iulie – orele 21:30 și 25 septembrie, orele  20:30 2019 .

Descirere: Pământul. A treia planeta de la Soare, a cincea ca mărime din Sistemul Solar, cea mai mare planetă telurică și singura din Univers care adăpostește viața. Casa noastră. Planeta Albastră este de fapt un sistem extrem de complex care se schimbă și se transformă, iar noi ne schimbăm cu ea și încercăm să ne adaptăm. În istoria Terrei noi nu suntem mai mult decât o secundă pe un ceas, acest gigant abia a început să ne dezvăluie secretele sale, este o carte deschisă care așteaptă să fie citită. Aceste decsoperiri cruciale ne permit să privim dincolo de restricțiile noastre privind înțelegerea planetei pe care trăim.
Cât de fascinant a fost oare când seismologii au aflat că pământul nu este gol, că are un centru solid de fier care suportă o gravitatie imensă și o căldură spectaculoasă.
A existat oare Pangaea ? Este o certitudine mișcarea continentală azi, ne îndreptăm oare spre unirea continentelor din nou ? Ce secrete țin oceanele în adâncimea lor măreața, în antichitate s-a crezut că fundul oceanelor este plat, azi știm că nu este așa, apele adăpostesc adevărate lanțuri muntoase, au activități vulcanice și ca urmare se schimbă constant. Se mișcă plăcile tectonice ? Seismele tot mai dese ne reamintesc că pământul nostru trece prin modificări importante. Auzim peste tot cum că se schimbă orbita Pământului și simțim un fior, noi suntem un punct lângă măreția imensă a acestei planete, trebuie să ne adaptăm la schimbările ei. Va fi oare o nouă eră glaciară sau încălzirea globală ne va schimba total ecosistemul ? Planeta noastră a suferit schimbări geologice dealungul a milioane de ani, ca urmare a acestor modificări este Pământul o pată de culoare în imensitatea întunecată a cosmosului. Faceți o călătorie incredibilă în istoria Planetei Albastre alături de Bill Nye, aflați trecutul ei și încotro se îndreaptă.

Coliziuni Cosmice: Galaxii – este cele de-al treilea film documentar și va avea loc în datele de: 14 august, orele 21:30 și 11 septembrie orele 20:30, 2019.

Descriere: Galaxiile se ciocnesc unele de altele, stelele izbindu-se între ele cu o forță egală cu cea generată de mai multe bombe atomice luate la un loc, iar găurile negre se contopesc într-un mortal joc de artificii. Chiar și Galaxia noastră se îndreaptă către un impact cu vecinul cel mai apropiat, galaxia Andromeda. Episodul de față va propune o calatorie în spațiu pentru a examina “bătaliile cosmice” purtate de corpurile cerești. Universul are multe secrete să ne arate, dar oare vrem să aflăm? oare ne va fi benefică această schimbare.

Proiectul se va desfășura până la finele anului în funcție de condițiile meteorologice, în exterior sau interior, în incinta Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.  Programul pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie, va fi surpriza proiectului și va putea fi vizualizat atât pe pagina de socializare facebook a Centrului Cultural Județean Constanța cât și pe site-ul www.cctb.ro

Intrarea este liberă. Vă așteptăm!