„Sărbători populare dobrogene”, spectacol de folclor în Constanţa (sursa: Ziua de Constanta)

Joi, 12 septembrie 2019, Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, secția Ansamblul Folcloric Profesionist „Izvoare Dobrogene” – Promovare Cultură Tradițională, organizează începând cu ora 18:00, spectacolul de folclor „Sărbători populare dobrogene”.

Evenimentul va avea loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

Spectacolul face parte dintr-un proiect cultural mai amplu, gândit ca o suită de trei spectacole folclorice, ce presupune valorificarea creațiilor folclorice din zona Dobrogei și păstrarea specificului național dar și marcarea unor sărbători populare principale de pe parcursul anului 2019.„ Folclorul atestă vechimea unei națiuni și constituie o dovadă grăitoare a străvechii unități culturale a poporului român. Departe de a reprezenta un simplu divertisment, esența manifestărilor artistice ale sărbătorilor populare presupune înțelegerea deplină a indicilor temporali, contactul direct în care o tradiție, este redată sub formă de spectacol. Apelând la gesturi magice și evocând spiritul țărănesc, artiștii care s-au dedicat folclorului,  s-au folosit în desfășurarea majorității faptelor ritualice de folclor de vers,  melodie și uneori de dans, conferind un veritabil caracter spectacular. Dobrogea  posedă o bogată comoară etno-folclorică. Ca și în celelalte ținuturi ale țării, fenomenele folclorice dobrogene (cultură populară și generală), se manifestă prin ritm și mișcare ce dau să exprime bucurie, tristețe, gingășie etc.  Prin evoluția acestor fenomene constatăm și astăzi că este o adevărată artă de sinteză între cuvânt, ritm și muzică, reflectând bogăția sufletească și măiestrie artistică pe care ar fi păcat să nu le transmitem generațiilor următoare. Programul spectacolului se va  concentra pe reprezentațiile artistice bogate ale  Ansamblului Folcloric Profesionist „Izvoare Dobrogene”, însă vor fi invitate și alte nume mari ale scenei folclorului popular românesc, căci păstrarea și cultivarea specificului local sau zonal, este unul dintre obiectivele Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, iar succesiunea anotimpurilor și a activităților în conexiune permanentă cu sărbătorile creștine, ne dă prilejul de a reuni  un public numeros, asigurându-se astfel transmiterea tradițiilor și obiceiurilor, în sensul conservării tradițiilor și valorilor perene, apărării lor împotriva tendințelor de poluare și degradare”.   A declarat Directorul General al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” – Doina Voivozeanu.

ARTICOLUL CONTINUĂ AICI:https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/administratie-locala/sarbatori-populare-dobrogene-spectacol-de-folclor-in-constanta-699372.html