Spectacol de folclor, la Centrul „Jean Constantin”. „Sărbători populare dobrogene” (sursa: CUGET LIBER)

Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” găzduieşte, astăzi, începând cu ora 18.00, spectacolul de folclor „Sărbători populare dobrogene”. Acesta este organizat de Consiliul Judeţean Constanţa, prin Centrul Cultural Judeţean „Teodor T. Burada”, cu scopul de a redescoperi folclorul românesc şi tradiţiile populare din preajma Crăciunului şi a Anului Nou.

Astfel, alături de orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Izvoare Dobrogene”, dirijată de maestrul Cristian Obrejan, vor urca pe scenă soliştii Ion Ghiţulescu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Elena Plătică, Ionuţ Petreacă şi Ansamblul „Floricica de la munte”, din judeţul Neamţ.

Potrivit directorului Centrului „Burada”, Doina Voievozeanu, spectacolul face parte dintr-un proiect cultural mai amplu, gândit sub forma a trei spectacole folclorice, ce presupune valorificarea creaţiilor folclorice din zona Dobrogei şi păstrarea specificului naţional, dar şi marcarea unor sărbători populare importante de pe parcursul anului 2019.

Articolul continuă aici: http://m.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-spectacol-de-folclor-la-centrul-jean-constantin-si-8221-sarbatori-populare-dobrogene-si-8221-390298